Edward Jenner

Motto: "Nu te gandi, Jenner, incearcă!"

             In 1996 s-au aniversat două secole de la prima vaccinare din istoria omenirii. Inocularea copilului James Phipps cu vaccin antivariolic, la 14 mai 1796, de către medicul generalist englez Edward Jenner a deschis cea mai importantă eră in lupta cu microbii.
        Edward Jenner s-a născut in 1749. Elev al lui John Hunter (1728-1793), Jenner a fost un om deosebit de modest. Medic generalist in districtul Berkeley, inzestrat cu capacitatea de a observa cu atentie tot ce il inconjura, a avut curajul să preia din medicina populară o metodă folosită de sute de ani si să o transforme intr-o metodă stiintifică. Observatia empirică de la care a pornit era că aceea că tăranii care suferise-ră de variola vacilor nu se mai imbolnăveau niciodată de vărsatul negru (variolă).
        Variola a fost descrisă incă din antichitate. Vechii egipteni aveau si o zeită - Shitala Mata- reprezentată ca purtand un cos cu grau pe cap, cu o măturice in mana stangă si un vas cu apă in mana dreaptă. Legenda spunea că dacă scutura capul, cădeau boabele de grau, care se transformau in pustule variolice, cand folosea măturicea bolnavul murea, iar cand arunca apa vindecătoare microbii se transformă in flori si bolnavul se vindecă. Prima descriere a bolii este făcută de Al-Razi (cca.910 e.n.). Contaminarea s-a făcut odată cu caravanele ce străbăteau Sahara si cu răspandirea islamismului. in Europa apar primele epidemii in secolele V-VI. Conchistadorii au avut grijă ca boala să se extindă si in Lumea Nouă, fapt care se pare că a stat la distrugerea civilizatiilor din Peru si Mexic.
        Tratamentul era aproape inexistent, boala era "acceptată ca un blestem, ca efect al fortelor supranaturale'. Totusi, din vremuri străvechi s-a incercat a se lupta contra acestei boli printr-un procedeu empiric de imunizare - variolizarea.
        Primele inoculări antivariolice se pare că au fost realizate de către Dhanwantari, tatăl medi-cinei vedice (1500 i.e.n.), căruia i se atribuie textul: "Se ia pe varful unei lantete lichidul pustulei si se fac intepături in brat, intre umăr si cot, pană cand apare sangele; pe urmă se amestecă lichidul cu sange, după care febra va apărea". Chinezii practicau un gen de variolizare cu insuflare nazală a unei pulberi din cruste de variolă (primele liofilizări?!), iar in Tibet se practica un gen de scarificare cu un mănunchi de ace inmuiate in lichid pustulos. Această metodă s-a răspandit, in sec.XVIII fiind folosită si la Constantinopole.
        Ulterior, scarificarea s-a răspandit in Boemia, Anglia, SUA. Spre sfarsitul sec.al XVIII-lea, Carl in Boemia si Haygarth in Anglia au incercat introducerea scarificării, dar atunci a apărut metoda lui Jenner.
        Franz Griselini (1717-1783), celebru călător si erudit italian, care a străbătut si tara noastră, descria in lucrarea sa "Schită a unei istorii politice si naturale a Banatului" (Viena, 1780) metodele de variolizare preventivă: "dacă se imbolnăvea vreun copil in sat, se cumpără contra unui cretar o doză sau doi-trei, pentru mai multe doze. Se inteapă o bubă si continutul il exprimă intr-o cutie de lemn tare, care e dusă rapid in casă unde fie se freacă pielea bratului cu o carpă aspră pană se inroseste, fie se inteapă si se picură produsul". Chiar dacă aveau usoare reactii febrile, copiii dormeau tot in aer liber, fără să aibă repercursiuni. Reactia "post-vaccinală' era numită "bubat ăl mic', iar boala manifestă era numită "bubat ăl mare'.
        In Transilvania era frecvent obiceiul de a scălda copii nou-născuti in lapte muls de la vaci care aveau pe uger pustule de vaccina vacilor. in Valahia procedeul era numit "ultuire' (oltuire, altuire).
        In 1774 un fermier din Yetminster si-a inoculat sotia si copii cu puroi de vaccină recoltat de la vaci bolnave, inducand o formă usoară de boală. Evenimentul i-a adus o oarecare  celebritate locală, dovadă inscriptia de pe mormantul său: "A fost un om cinstit, cu inima dreaptă, celebru in special pentru a fi fost prima persoană (cunoscută) care a făcut să se cunoască inocularea vaccinei vacilor si care, datorită tăriei sale de caracter, a făcut experientă cu aceasta pe sotia sa si pe cei doi copii, in anul 1774".
        Probabil că Jenner cunostea aceste procedee. Se pare că i-a vorbit despre acest fenomen profesorului său John Hunter, care se zice, i-ar fi replicat: "Nu te gandi, Jenner, incearcă!". intors in satul său natal, in noiembrie 1789 isi inoculează propriul fiu, de 18 luni, cu secretie de varicelă, pe care o credea inrudită cu variola. Remarcă manifestări asemă-nătoare cu o formă usoară de variolă. La 7 aprilie 1791 repetă inocularea, de data aceasta producandu-se o simplă veziculă, fără alte simptome. Cinci ani mai tarziu, in 1796, cand la o fermă din apro-piere se declansează o epidemie de vaccină, recoltează secretia din leziunile de la mana unei tinere lăptărese care se imbolnăvise, Sarah Neames. Lichidul recoltat il inoculează, printr-o incizie usoară, pe bratul copilului de 8 ani James Phipps. La nivelul inciziei s-a produs o leziune asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat in scurt timp. După 6 săptămani de la prima inoculare, Jenner il inoculează cu secretie variolică, dar boala nu se mai produce. După ce repetă experienta pe alte 3 persoane, intocmeste un raport către Royal Society, care ii răspunde că argumentatia nu este destul de convingătoare. Abia in vara anului 1798 reuseste să-si publice singur lucrarea "Anchetă asupra cauzelor si efectelor vaccinei variolei, o boală care a fost descoperită in unele comitate din vestul Angliei, in special in Gloucester, si cunos-cută sub denumirea de Cowpox". Reactiile lumii medicale au fost impărtite, dar metoda vaccinării a sfarsit prin a fi acceptată. Desi Jenner nu cunostea natura agentului cauzal implicat, lucrările sale constituie un model de cercetare stiintifică rigu-roasă si initiază imunizarea artificială cu agenti atenuati spontan. Virusul vaccinal avea să fie descoperit abia in 1906 de către Enrique Paschen (1860-1936), microbiolog german de origine mexi-cană.
        In tara noastră, un rol important se pare că l-a jucat grecul Iacob Pylarino (1659-1718), medic la curtea spătarului Cantacuzino. in 1702, Pylarino a plecat la Constantinopole pentru a se căsători. Acolo este intrebat de un prieten negustor, dacă este bine sau nu să-si variolizeze copii. Pylarino incă nu cunostea acest procedeu, care in acea vreme consta din inocularea cu puroi din pustule ale unor bolnavi de variolă. Intrigat, Pylarino a stat de vorbă cu o femeie din Tesalia care se ocupa cu variolizarea si a constatat că avea rezultate bune. intors in tară, a practicat si la noi acest procedeu de variolizare. De altfel, in 1715 a publicat la Venetia si o lucrare -"Nova et tuta variolas excitandi per transplantationem methodus nuper inventa et in usum tracta...", care a fost ulterior reeditată de 4 ori.
        Unul dintre propagatorii vaccinării antivariolice a fost si medicul elvetian Jean de Carro (1770-1857), care incepand cu 1799 face vaccinări masive la spitalul din Viena.
        Lady Wortley Montague, sotia ambasadorului britanic pe langă Sublima Poartă, afland aici despre procedeul variolizării, isi vaccinează copilul de 5 ani, devenind apoi o propagatoare infocată a variolizării.
        In Transilvania, primele vaccinări au fost făcute in 1801. in 1802, dr.F.Nyulas semnalează in lucrarea sa "Kolozsvari tehenhimlo" (Vaccina din Cluj) o ingenioasă metodă de vaccinare empiri-că pe care o practica prin traditie populatia romanească din Transilvania. Prima scriere transilvăneană despre vaccinarea antivariolică ii apartine lui Mihail Neustadter, protomedicus al Transilvaniei, care publică la Sibiu in 1801 un catehism in favoarea vaccinării. Tot el a insistat pe langă autorităti să organizeze vaccinarea populatiei. intre medicii sasi, dr.Benjamin Barbenius (1758-1814) sprijinit de medicul oficial al Brasovului, dr.Georg Traugott Tartler, si-a castigat deosebite merite in ceea ce priveste popularizarea vaccinării in Ardeal. Un succes doesebit i se atribuie medicu-lui iluminist Szotyori Jozsef (1767-1833), care bucurandu-se si de sprijinul cadrelor didactice, a reusit să vaccineze toti elevii Colegiului reformat din Targu Mures. Szotyori a fost printre primii medici europeni care au recunoscut necesitatea revaccinărilor, solicitand introducerea lor obligatorie.
        Vaccinarea antivariolică a fost introdusă in Muntenia, pe scară largă, in 1800, de către medicul orasului Bucuresti- dr.Constantin Caracas (1773-1828). incepand cu 1804 s-a impus tuturor medici-lor slujbasi să execute pe scară de masă, in mod obligatoriu si gratuit, vaccinarea antivariolică.
        Putem să mai mentionăm si activitatea lui Johann Martin Honigberger (1795-1869), medicul-călător din Brasov, prezent si in una dintre cele mai frumoase nuvele ale lui Mircea Eliade ("Secretul doctorului Honigberger). "Unchiul din India', cum era poreclit de brasoveni, a intreprins cinci lungi călătorii prin Asia, fiind medicul personal al cinci maharadjahi, a făcut primele vaccinări antivariolice in Siria si Pakistan.
        Jenner a murit in 1823. in afara activitătii sustinute pentru promovarea vaccinării antivarioli-că mai putem aminti si lucrarea sa de popularizarea stiintei - "Igiena sau arta de a conserva viata". A mai publicat lucrări de zoologie privind hiberna-rea ariciului, deprinderile cucului si migratia păsărilor. Dar calea deschisă de noua metodă de imunizare a fost dezvoltată si folosită pe larg pană in zilele noastre.