In 1996 s-au aniversat două secole de la prima vaccinare din istoria omenirii.
Inocularea copilului James Phipps cu vaccin antivariolic, la 14 mai 1796, de
către medicul generalist englez Edward Jenner a deschis cea mai importantă eră
in lupta cu microbii.
Edward Jenner s-a născut in 1749. Elev al lui John Hunter (1728-1793),
Jenner a fost un om deosebit de modest. Medic generalist in districtul Berkeley,
inzestrat cu capacitatea de a observa cu atentie tot ce il inconjura, a avut
curajul să preia din medicina populară o metodă folosită de sute de ani si să o
transforme intr-o metodă stiintifică. Observatia empirică de la care a pornit
era că aceea că tăranii care suferise-ră de variola vacilor nu se mai
imbolnăveau niciodată de vărsatul negru (variolă).
Variola a fost descrisă incă din antichitate. Vechii egipteni aveau si o
zeită - Shitala Mata- reprezentată ca purtand un cos cu grau pe cap, cu o
măturice in mana stangă si un vas cu apă in mana dreaptă. Legenda spunea că dacă
scutura capul, cădeau boabele de grau, care se transformau in pustule variolice,
cand folosea măturicea bolnavul murea, iar cand arunca apa vindecătoare microbii
se transformă in flori si bolnavul se vindecă. Prima descriere a bolii este
făcută de Al-Razi (cca.910 e.n.). Contaminarea s-a făcut odată cu caravanele ce
străbăteau Sahara si cu răspandirea islamismului. in Europa apar primele
epidemii in secolele V-VI. Conchistadorii au avut grijă ca boala să se extindă
si in Lumea Nouă, fapt care se pare că a stat la distrugerea civilizatiilor din
Peru si Mexic.
Tratamentul era aproape inexistent, boala era "acceptată ca un blestem,
ca efect al fortelor supranaturale'. Totusi, din vremuri străvechi s-a incercat
a se lupta contra acestei boli printr-un procedeu empiric de imunizare -
variolizarea.
Primele inoculări antivariolice se pare că au fost realizate de către
Dhanwantari, tatăl medi-cinei vedice (1500 i.e.n.), căruia i se atribuie textul:
"Se ia pe varful unei lantete lichidul pustulei si se fac intepături in brat,
intre umăr si cot, pană cand apare sangele; pe urmă se amestecă lichidul cu
sange, după care febra va apărea". Chinezii practicau un gen de variolizare cu
insuflare nazală a unei pulberi din cruste de variolă (primele liofilizări?!),
iar in Tibet se practica un gen de scarificare cu un mănunchi de ace inmuiate in
lichid pustulos. Această metodă s-a răspandit, in sec.XVIII fiind folosită si la
Constantinopole.
Ulterior, scarificarea s-a răspandit in Boemia, Anglia, SUA. Spre
sfarsitul sec.al XVIII-lea, Carl in Boemia si Haygarth in Anglia au incercat
introducerea scarificării, dar atunci a apărut metoda lui Jenner.
Franz Griselini (1717-1783), celebru călător si erudit italian, care a
străbătut si tara noastră, descria in lucrarea sa "Schită a unei istorii
politice si naturale a Banatului" (Viena, 1780) metodele de variolizare
preventivă: "dacă se imbolnăvea vreun copil in sat, se cumpără contra unui
cretar o doză sau doi-trei, pentru mai multe doze. Se inteapă o bubă si
continutul il exprimă intr-o cutie de lemn tare, care e dusă rapid in casă unde
fie se freacă pielea bratului cu o carpă aspră pană se inroseste, fie se inteapă
si se picură produsul". Chiar dacă aveau usoare reactii febrile, copiii dormeau
tot in aer liber, fără să aibă repercursiuni. Reactia "post-vaccinală' era
numită "bubat ăl mic', iar boala manifestă era numită "bubat ăl mare'.
In Transilvania era frecvent obiceiul de a scălda copii nou-născuti in
lapte muls de la vaci care aveau pe uger pustule de vaccina vacilor. in Valahia
procedeul era numit "ultuire' (oltuire, altuire).
In 1774 un fermier din Yetminster si-a inoculat sotia si copii cu puroi
de vaccină recoltat de la vaci bolnave, inducand o formă usoară de boală.
Evenimentul i-a adus o oarecare celebritate locală, dovadă inscriptia de pe
mormantul său: "A fost un om cinstit, cu inima dreaptă, celebru in special
pentru a fi fost prima persoană (cunoscută) care a făcut să se cunoască
inocularea vaccinei vacilor si care, datorită tăriei sale de caracter, a făcut
experientă cu aceasta pe sotia sa si pe cei doi copii, in anul 1774".
Probabil că Jenner cunostea aceste procedee. Se pare că i-a vorbit
despre acest fenomen profesorului său John Hunter, care se zice, i-ar fi
replicat: "Nu te gandi, Jenner, incearcă!". intors in satul său natal, in
noiembrie 1789 isi inoculează propriul fiu, de 18 luni, cu secretie de varicelă,
pe care o credea inrudită cu variola. Remarcă manifestări asemă-nătoare cu o
formă usoară de variolă. La 7 aprilie 1791 repetă inocularea, de data aceasta
producandu-se o simplă veziculă, fără alte simptome. Cinci ani mai tarziu, in
1796, cand la o fermă din apro-piere se declansează o epidemie de vaccină,
recoltează secretia din leziunile de la mana unei tinere lăptărese care se
imbolnăvise, Sarah Neames. Lichidul recoltat il inoculează, printr-o incizie
usoară, pe bratul copilului de 8 ani James Phipps. La nivelul inciziei s-a
produs o leziune asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat in scurt
timp. După 6 săptămani de la prima inoculare, Jenner il inoculează cu secretie
variolică, dar boala nu se mai produce. După ce repetă experienta pe alte 3
persoane, intocmeste un raport către Royal Society, care ii răspunde că
argumentatia nu este destul de convingătoare. Abia in vara anului 1798 reuseste
să-si publice singur lucrarea "Anchetă asupra cauzelor si efectelor vaccinei
variolei, o boală care a fost descoperită in unele comitate din vestul Angliei,
in special in Gloucester, si cunos-cută sub denumirea de Cowpox". Reactiile
lumii medicale au fost impărtite, dar metoda vaccinării a sfarsit prin a fi
acceptată. Desi Jenner nu cunostea natura agentului cauzal implicat, lucrările
sale constituie un model de cercetare stiintifică rigu-roasă si initiază
imunizarea artificială cu agenti atenuati spontan. Virusul vaccinal avea să fie
descoperit abia in 1906 de către Enrique Paschen (1860-1936), microbiolog german
de origine mexi-cană.
In tara noastră, un rol important se pare că l-a jucat grecul Iacob
Pylarino (1659-1718), medic la curtea spătarului Cantacuzino. in 1702, Pylarino
a plecat la Constantinopole pentru a se căsători. Acolo este intrebat de un
prieten negustor, dacă este bine sau nu să-si variolizeze copii. Pylarino incă
nu cunostea acest procedeu, care in acea vreme consta din inocularea cu puroi
din pustule ale unor bolnavi de variolă. Intrigat, Pylarino a stat de vorbă cu o
femeie din Tesalia care se ocupa cu variolizarea si a constatat că avea
rezultate bune. intors in tară, a practicat si la noi acest procedeu de
variolizare. De altfel, in 1715 a publicat la Venetia si o lucrare -"Nova et
tuta variolas excitandi per transplantationem methodus nuper inventa et in usum
tracta...", care a fost ulterior reeditată de 4 ori.
Unul dintre propagatorii vaccinării antivariolice a fost si medicul
elvetian Jean de Carro (1770-1857), care incepand cu 1799 face vaccinări masive
la spitalul din Viena.
Lady Wortley Montague, sotia ambasadorului britanic pe langă Sublima
Poartă, afland aici despre procedeul variolizării, isi vaccinează copilul de 5
ani, devenind apoi o propagatoare infocată a variolizării.
In Transilvania, primele vaccinări au fost făcute in 1801. in 1802,
dr.F.Nyulas semnalează in lucrarea sa "Kolozsvari tehenhimlo" (Vaccina din Cluj)
o ingenioasă metodă de vaccinare empiri-că pe care o practica prin traditie
populatia romanească din Transilvania. Prima scriere transilvăneană despre
vaccinarea antivariolică ii apartine lui Mihail Neustadter, protomedicus al
Transilvaniei, care publică la Sibiu in 1801 un catehism in favoarea vaccinării.
Tot el a insistat pe langă autorităti să organizeze vaccinarea populatiei. intre
medicii sasi, dr.Benjamin Barbenius (1758-1814) sprijinit de medicul oficial al
Brasovului, dr.Georg Traugott Tartler, si-a castigat deosebite merite in ceea ce
priveste popularizarea vaccinării in Ardeal. Un succes doesebit i se atribuie
medicu-lui iluminist Szotyori Jozsef (1767-1833), care bucurandu-se si de
sprijinul cadrelor didactice, a reusit să vaccineze toti elevii Colegiului
reformat din Targu Mures. Szotyori a fost printre primii medici europeni care au
recunoscut necesitatea revaccinărilor, solicitand introducerea lor obligatorie.
Vaccinarea antivariolică a fost introdusă in Muntenia, pe scară largă,
in 1800, de către medicul orasului Bucuresti- dr.Constantin Caracas (1773-1828).
incepand cu 1804 s-a impus tuturor medici-lor slujbasi să execute pe scară de
masă, in mod obligatoriu si gratuit, vaccinarea antivariolică.
Putem să mai mentionăm si activitatea lui Johann Martin Honigberger
(1795-1869), medicul-călător din Brasov, prezent si in una dintre cele mai
frumoase nuvele ale lui Mircea Eliade ("Secretul doctorului Honigberger).
"Unchiul din India', cum era poreclit de brasoveni, a intreprins cinci lungi
călătorii prin Asia, fiind medicul personal al cinci maharadjahi, a făcut
primele vaccinări antivariolice in Siria si Pakistan.
Jenner a murit in 1823. in afara activitătii sustinute pentru promovarea
vaccinării antivarioli-că mai putem aminti si lucrarea sa de popularizarea
stiintei - "Igiena sau arta de a conserva viata". A mai publicat lucrări de
zoologie privind hiberna-rea ariciului, deprinderile cucului si migratia
păsărilor. Dar calea deschisă de noua metodă de imunizare a fost dezvoltată si
folosită pe larg pană in zilele noastre.
1. Barth H. - De la
Honterus la Oberth, Ed.Kriterion, Bucuresti, 1985.
2. Bologa V.L. sub red. - Istoria Medicinii Universale, Ed.Medicală, Bucuresti,
1970
3. Bologa V. sub red. - Contributii la Istoria Medicinii din R.P.R., Editura
Medicală, 1955.
4. Dumitrascu D. - Medicina intre miracol si dezamăgire, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,
1986, p.204-210.
5. Simionescu C. - O puiblicatie necunoscută din anul 1804 despre popularizarea
vaccinării antivariolice in Transilvania, in "Din istoria luptei antiepidemice
in Romania', Editura Medicală, 1972.
6. Spielmann J. - Restituiri istorico-medicale, Ed.Kriterion, 1980.
7. Szokefalvi-Nagy Z., Izsak S. - Michael Gottlieb Neustadter, protomedic al
Transilvaniei, in Trecut si viitor in Medicină, Editura Medicală, 1981.
8. *** - Personalităti ale stiintei - Mic dictionar. Editura Tehnică si
Enciclopedică, Bucuresti, 1977.