Laboratorul Vorel


Dr.Hannelore Müller
Medic specialist medicină generală


    Familia Vorel este originară din Bohemia si s-a stabîputul secolului al XIX-lea pe meleagurile moldovene. De numele lor se leagă primele încercări de valorificare a plantelor medicinale, soldate cu înfiintarea Laboratorului Vorel.

    Primul Vorel despre care există date este Anton Vorel, care se pare că era medic militar. El a avut 2 fii, farmacisti, Carol si Anton.

    Anton Vorel-fiul, s-a născut în 1792 la Jahnice, lângă Praga, S-a stabilit în târgul Pietrii (Piatra Neamt) în 1831, unde a cumpărat o spiterie, care se va numi Spiteria Vorel. A murit la 8 martie 1860, în Hălăucesti (jud.Bacău).

    Activitatea Spiteriei Vorel era binecunoscută în Târgul Pietrii în acea perioadă grea, bântuită de frecvente epidemii de holeră. După un nimicitor incendiu care a ars urbea în 1847, afectată fiind si spiteria familiei Vorel, în 1848 urmează o nouă epidemie de holeră. La acea oră în Piatra activau 3 medici- I.Caramelli, I.Sandelca si I.Ghering. Bolnavii erau îngrijiti si în mănăstirile din jur, cu mijloacele empirice existente la acea oră. Cu această ocazie sunt mentionati si “frecătorii comunali”. Existau însă si încercări de popularizare a cunostintelor medicale prin publicatii: «Povătuiri pentru sătenii Moldovei la tâmplare de holeră». tipărită la Iasi în 1848.

    Legat de holeră trebuie mentionate cele trei preparate de uz uman sau veterinar, realizate în acea perioadă de Vorel. Cam asa suna o astfel de retetă: «Luând în privire daunile si sărăciile ce pricinuiesc locuitorilor si altor fete proprietare de vite cornute, la timpul primăverii si mai ales spre toamnă, carele câte din mâncarea teilor odrăslite... sau mustar sălbatec, trifoi si alte de asemenea, si mai vârtos pe timpul de ploi, pier, apoi să se întrebuinteze grabnic următorul leac, ce întotdeauna va folosi: la o vită mare, bou sau vacă, lovind-o această boală, grabnic să i se deie două linguri de masă praf de var nestins, amestecându-se cu apă, turnându-se pe gât, însă până a nu se stinge varul, purtând-o cu răpăgiune, până când se vor porni vânturile din dosul ei».

    La 25 ianuarie 1851 s-a născut Lascăr Vorel, fiul lui Anton Vorel. Nasi i-au fost Lascăr Catargi, Elena Rosetti, Constantin Ghica, Clementina Eidermann, Alexandru Macarovici, cumnatul lui Anton Vorel si Sofia Davidowitz. Tatăl său murind pe când Lascăr avea doar nouă ani, acesta a fost crescut de unchiul său Carol, farmacist în Fălticeni. A absolvit scoala de farmacie din Viena (la 29 iulie 1874). A fost ucenic la Lvov, împreună cu vărul său, tot Anton Vorel.

    Lascăr a preluat farmacia din Piatra în 1878 si a continuat traditia tatălui său Anton. În 1883 devine furnizor al curtii regale si obtine o diplomă pentru “industrie farmaceutică în România”. Farmacia Vorel se mută în localul său cunoscut si azi, tot în Piatra Neamt. A murit la 51 de ani, farmacia fiind condusă în continuare de sotia sa, Julieta Vorel. Lascăr Vorel a fost cunoscut si ca un intelectual de vază al orasului. A activat în cadrul Societătii stiintifice si literare “Gheorghe Asachi” din Piatra Neamt, unde a conferentiat despre “Omul si umanitatea” si despre “Aerul atmosferic si rolul său chimic asupra organismului nostru”. Este autorul unei compozitii muzicale intitulate “Olimpia”. Fiul acestora, Constantin Vorel, s-a născut în 1883 la Piatra Neamt, unde a urmat scoala si liceul. A fost licentiat în farmacie în 1906, iar în 1909 preia conducerea farmaciei. “Laboratorul Vorel” se pare că s-a înfiintat anterior anului 1910, când exista un mic laborator de analize biologice. Inventarul din 1915 dovedeste deja existenta unui număr mare de aparate si utilaje farmaceutice, cât si a unui număr apreciabil de “preparate Vorel”: Ceaiul Carpatilor, Bomboane pectorale (preparate de Lascăr Vorel în 1883), Siropul Carpatilor, Reumasol, Nervodent, Balsam tolu (preparat cu actiune expectorantă si calmantă), Crema Adelina, Cascara Vorel, Vin Vorel, Antinevralgic Vorel, Nevrostenin, Urotisone, Nasolin, Pinozon, Excipient sirupos (utilizat ca stimulent nervos si în oboseală), etc. În 1916 clădirea avea parter si 2 etaje, 54 de angajati (4 licentiati în farmacie, 31 de functionari si 19 lucrători). Laboratorul era condus de Constantin Vorel, iar farmacia de V.Zachman. În 1926 s-a construit un nou etaj, peste clădirea veche. În 1927 firma purta denumirea de «Farmacia Vorel - Laborator chimico-farmaceutic».

    În 1937 C.Vorel ridică o aripă modernă cu 3 etaje, alipită de vechea constructie. Sunt instalate un cabinet medical si un laborator de analize chimice si biologice. Numărul specialistilor s-a ridicat 60. Erau angajati 107 lucrători.

    Constantin Vorel a pus un accent deosebit si pe latura de popularizare a cunostintelor medico-farmaceutice, împletite cu reclama pentru produsele sale. Încă din 1915 a început să publice sute de brosuri “Cartea sănătătii”, reclame pentru “Reumasol”, pentru “Crema Adelina”, “Arta de a fi frumoasă”. Scrise într-un limbaj usor de înteles pentru publicul larg, oferea informatii despre “Cum putem scăpa de anemie (lipsă de sânge)”, “Cura de îngrăsare si de slăbire”, “Tămăduirea cu ajutorul plantelor de leac”, etc.

    Constantin Vorel a întretinut legături comerciale si stiintifice cu numeroase firme din tară si străinătate. Incă din 1915 avea legături cu firma Bayer. Intre 1937 si 1943, numărul firmelor cu care colabora se ridica la 40. A fost presedinte al Colegiului Farmaceutic Neamt. A murit în 1964.

    După nationalizare, laboratorul a devenit Fabrica de Medicamente nr.17 Piatra Neamt, care comasată apoi cu Laboratorul “Racovită” din Iasi a constituit nucleul Fabricii de Antibiotice din Iasi.

    Bibliografie:

    1. Pascal P. -Farmacistii din familia Vorel de la Piatra Neamt, în Momente din trecutul medicinii, Editura Medicală, Bucuresti, 1983
    2. Pascal P.- Contributii la istoria medico-farmaceutică a orasului Piatra Neamt în secolul al XIX-lea si la începutul celui următor, în Retrospective medicale, Editura Medicală, Bucuresti, 1985
    3. Sub.red. G.Brătescu- Dictionar cronologic de medicină si farmacie, Editura Stiintifică si Enciclopedică, Bucuresti, 1975


Cuprins Homepage