Caracteristicile grupurilor informale

 

Sunt următoarele:

- Scopul comun al membrilor, care uneori este clar definit si recunoscut ca atare de către membrii, alteori nu este preceput constient de grup.Scopul, uneori, poate consta doar în satisfacerea nevoilor individuale care îsi găsesc în cadrul grupului mijloc de descărcare a frustratiilor si de receptare a unei atentii din partea colegilor. Cercetări mai recente au scos la iveală si importanta în crearea grupurilor a valorilor dobândite, valori corespondente unei forme de exortatie si de incitare dea  reactiona la diversele probleme puse în fata membrilor, a unei preferinte de judecată. Aceste valori emerg din istoria comună a grupului în fata succeselor si a esecurilor si de felul de a reactiona în fata tensiunilor interne si externe.  Valorile dobândite sunt transmise noilor veniti în grup. Din această cauză, este de presupus că grupurile informale pot fi folosite drept canale de transmisie în cadrul culturii organizationale, putând avea rolul unui creuzet social.

- Normele echivalente credintelor împărtăsite de membrii grupului în ceea ce priveste comportamentul în situatii specifice. Sunt descrise 4 tipuri de norme care domină relatiile grupului informal: împărtirea costurilor si a beneficiilor parteneriatului, prevenirea conflictelor între membrii, reglarea contactelor cu exteriorul, exprimarea valorilor centrale ale grupului.

- Forta interactiunilor, derivă din faptul că un grup format din indivizi care sunt în relatie unul cu celălalt, presupune un anumite schimb: de prietenie, de servicii, de informatii, de influente, etc. Din perspectiva interactiunii, grupurile informale se caracterizează prin cantitatea si usurinta relatiilor interpersonale care au loc în cadrul grupului. Autorii afirmă că în interiorul grupului, comunicarea este mai simplă, mai putin încordată si are loc mai repede decât cu actori din exteriorul grupului.

- Grupurile informale permit dezvoltarea legăturilor afective si răspund nevoii de stabilire, de mentinere sau de restabilire al unei relatii afective pozitive cu alte persoane.  Legăturile au tendinta de a fi reciproce.

- Temele comune, sarcinile grupului sunt definite ca activităti comune pe care le desfăsoară grupul în vederea atingerii obiectivelor. Gurvitch (14) abordează ideea că fiecare grup are «o operă de finalizat». S-a observat că unele grupuri îsi dezvoltă traditii si obiceiuri care în final le întăresc forta.

- Forta grupului este o dimensiune care a fost studiată de multi autori si este definită ca fiind forta de atractie a grupului asupra membrilor. Ea este centrată pe angajamentul membrilor fată de sarcinile grupului. Coeziunea este un fenomen central al grupurilor informale si un indicator al fortei interne a grupului.

Care ar fi functiile interne ale grupurilor informale? Analiza functiilor interne ale grupului informal arată aportul grupului la satisfacerea nevoilor membrilor. Aceste functii sunt:

- protectia membrilor contra fortelor în fata cărora membrii singuri nu ar putea rezista; Aceste forte pot fi interne organizatiei din care face parte grupul, sau externe.

- schimburile în ceea ce priveste resursele, care includ si informatiile. Această functie este foarte importantă pentru grupurile din organizatiile profesionale, care au nevoie de un schimb permanent de informatii în cadrul procesului de interformare profesională.

- consolidarea identitătii sociale si a stimei fată de sine. Teoriile privind identitatea socială afirmă că apartenenta la un grup social poate deveni o componentă importantă a identitătii personale. În această optică, indivizii caută să-si dezvolte o identitate personală pozitivă prin comparare cu identitatea grupului, acesta fiind perceput ca superior altora. Contactul cu membrii grupului ajută la delimitarea propriului statut, a propriului potential si punerea lui în valoare.

- testarea si definirea realitătii sociale. Apartenenta la grup permite o împărtăsire a perceptiei realitătii sociale între membrii grupului. Acest lucru permite, printre altele, o reducere a anxietătii în activitatea curentă. Grupul informal poate deveni un grup de referintă, în care fiecare membru îsi poate expune opiniile, valorile.

Relatiile grupurilor informale cu organizatia sunt de asemenea importante. Grupurile informale constituie un mijloc important de a declansa sau de a bloca schimbarea. Nelson (34) consideră totusi că actiunea acestor grupuri contribuie mai frecvent de manieră pozitivă, decât negativă la procesele de schimbare. Se pare că ele pot contribui decisiv la schimbare, în special, în situatiile unor coalitii. Coalizarea permite membrilor de a-si alătura resursele si de a deveni mai independenti în raport cu organizatia.

Grupurile informale pot crea o retea de comunicatie paralelă celei a organizatiei. Acest lucru poate avea efecte pozitive sau negative în functie restrictiile sau de difuzarea informatiei. Caracteristica acestei retele de informatii este faptul de a fi mai putin formale, transmisia făcându-se mai rapid.

O altă caracteristică a relatiilor grupurilor informale cu organizatia derivă din faptul că s-a constatat o mai bună adaptare la exigentele organizatiei, o crestere a satisfactiei muncii si o scădere a tensiunilor; absenteismul este mai scăzut.

Concluziile privind grupurile informale ar trebui să ne facă să întelegem importanta lor în activitatea unei organizatii si mai ales în cazul unei organizatii profesionale a medicilor generalisti. De altfel, există deja o mare experientă în ceea ce priveste activitatea medicilor în grupuri mici, asemănătoare au grupurile informale. Aceste grupuri, numite «grupuri de egali», au luat nastere ca o formă de pregătire continuă a medicilor generalisti.

Problema calitătii îngrijirilor medicale si a evaluării permanente a practicii si al sistemelor de sănătate a devenit o necesitate stringentă. Persoanele care lucrează singure sunt în general mai putin performante decât cele care lucrează în grup. Un profesionist se atasează cu atât mai mult de calitatea muncii pe care o prestează cu cât se simte mai recunoscut, ascultat, valorizat si demn de încredere. Informarea si formarea sunt două elemente cheie ale ameliorării practicii personale.

Informarea între grupuri de egali este utilizată de mai multe timp în Anglia (1980), Benelux (1982), Franta (1987).