Numărul bolnavilor de Parkinson s-ar putea dubla până în anul 2030

boala Parkinson
Print Friendly, PDF & Email
Share Button

Statisticile Asociaţiei Europene de Parkinson trag un semnal de alarmă cu privire la incidenţa cazurilor de Parkinson în viitor. Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, ultimele date arată că la nivel european sunt 1,2 milioane de pacienţi cu Parkinson şi numărul acestora este aşteptat să se dubleze până în 2030.

În România, datele Asociaţiei Române AntiParkinson relevă că sunt trataţi peste 70.000 de bolnavi cu Parkinson, dar există un număr mult mai mare de pacienţi care suferă de această afecţiune, dar care încă nu au fost diagnosticaţi.

Din cauza lipsei dotărilor şi a personalului medical necesar, de cele mai multe ori diagnosticarea bolii Parkinson în România se face atunci când pacientul se află deja într-un stadiu avansat de boală. O altă cauză este lipsa de informare a pacienţilor, care adesea confundă sau chiar ignoră simptomele specifice bolii Parkinson.

În România, tratamentul unui pacient constă fie în terapii medicamentoase care pot depăşi suma de 3.000 de lei lunar, fie în operaţii care le pot îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii, dar al căror preţ variază între 30.000 şi 80.000 lei.

Din cauza lipsei fondurilor, mulţi dintre pacienţii care au indicaţii terapeutice pentru operaţie sunt trecuţi pe liste de aşteptare, timp în care boala avansează şi astfel scade dramatic capacitatea motorie şi cognitivă a acestora.

Acestor sume pe care le plăteşte statul român li se adaugă costurile cauzate de imposibilitatea bolnavilor de a mai lucra şi sumele alocate îngrijitorilor acestora.

La nivel european, costul anual total, care cumulează cheltuielile medicale şi sociale, este estimat la 13,9 miliarde euro.

"Tratamentele disponibile astăzi sunt rezultatele cercetărilor ştiinţifice aprofundate din ultimii ani, care se continuă astăzi deoarece sănătatea mintală este o prioritate la nivel global. Conform ultimului raport PhRma, în prezent, peste 30 de medicamente destinate bolii Parkinson şi peste 600 de medicamente destinate bolilor neurologice se află în cercetare şi dezvoltare", susţine Dan Zaharescu, director executiv adjunct la Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Parkinson este o boală degenerativă, invalidantă, ale cărei cauze încă nu sunt cunoscute, iar semnele şi simptomele sunt progresive şi adesea nespecifice, ceea ce o face dificil de diagnosticat.

Tratamentele actuale, care sunt destinate atât fazelor incipiente ale bolii, cât şi stadiilor avansate, ajută la ameliorarea simptomelor şi la încetinirea progresului bolii, dar nu duc la vindecarea acesteia.

Parkinson este a doua cea mai întâlnită boală neurodegenerativă ca frecvenţă, după Alzheimer.

Simptomele cele mai frecvente sunt tremorul de repaus la nivelul membrelor, rigiditatea musculară şi bradikinezie (scăderea vitezei de realizare a mişcărilor spontane şi a amplitudinii mişcărilor).

Majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienţi care depăşesc 55 de ani, dar unul din 20 manifestă simptome înainte de vârsta de 40 de ani.

AGERPRES