'Biomotorul lui Eisenmenger'

Rudolf Eisenmenger s-a nascut la Alba Iulia, în 1871. A urmat gimnaziul la Orastie si medicina la Cluj, obtinând doctoratul în 1896. A functionat ca medic practician la Orastie, pâna în 1918.
Interesul sau s-a fixat înca de la începutul carierei pe proiectarea si construirea de aparate pentru resuscitare respiratorie si circulatorie.
În 1900 a construit un aparat de respirat artificial, numit de el "Biomotor" si care a fost brevetat în multe tari (Austria, Germania, Italia, SUA, Anglia, Belgia, Franta). A fost produs în serie de catre firma Lautenschläger. Aparatul a avut un succes mare, fiind implementat în statiile de salvare, spitale si clinici. Un exemplar se mai afla expus la Muzeul Maghiar al Serviciului National de Ambulante si Urgente din Budapesta.
Respiratorul lui Eisenmenger era de tip cuirasa ("scut"), în jurul abdomenului anterior si al toracelui inferior. Desigur, era mai portabil si mai mobil comparabil cu alte ventilatoare din epoca, dar si mai putin eficient. Aeromutatorul manevrabil cu piciorul reprezinta continuarea ideilor întâlnite la aparatele suflante ale sfârsitului de sec.al XIX (ex.: aparatul Thomas Fell – Joseph O'Dwyer din 1893). Apare ilustrata si manevra luxatiei anterioare a mandibulei combinata cu flectarea pe spate a capului, cunoscute din 1874 (Heiberg), dar mai ales dupa 1877, datorita lui J.F.A. von Esmarck (1825-1908). Exista si un model mai greoi, prototip, imaginat de Alexander Graham Bell, parintele telefonului, dar acest model nu a fost folosit niciodata si nu exista motive sa credem ca ar fi fost cunoscut de Eisenmenger.
Din analiza documentelor se pare ca Rudolf Eisenmenger a experimentat acest aparat pe voluntari sanatosi. Recunoaste si insista pe efectul alternant al miscarilor realizate prin presiunea negativa asupra abdomenului. Din articolul sau (1926) reiese ca dispunea de anumite date experimentale cunoscute mai ales în Europa Centrala, citând o serie de autori cu lucrari în acest domeniu: Martin & Appleyart, Langendorf, Locke, Kulibakos, Prus, Prevo, Bartelli, Sick, etc.
Probabil unicul punct cu valoare persistenta realizat prin acest aparat consta din sublinierea necesitatii unor actiuni simultane asupra respiratiei si circulatiei, pe care orice manevra resuscitatorie de succes trebuie sa o întruneasca.
Peste câtiva ani, "scutul" lui Rudolf Eisenmenger (sau "masca") le vom regasi transformate în tancul-cuirasa, iar ideea compresiunii abdominale în manevra Heimlich- 1974.
Bineînteles, autorul si-a perfectionat în continuare aparatul, ajungând pâna la un model de respirator cu actionare electrica, publicându-si în permanenta rezultatele:

• 1904- "Instalatie pentru obtinerea respiratiei artificiale si concomitent a circulatiei sanguine artificiale" (Berlin, 1904);
• 1926- "Un nou aparat de reanimare" (Frankfurt am Main, 1926);
• 1928- "Respiratie artificiala, circulatie sanguina artificiala si masaj cardiac" (Viena, 1928);
• 1934- "Biomotorul. Terapie supraabdominala prin aspiratie si aer comprimat" (München, 1934);

În plus merita de amintit si alte preocupari si publicatii ale lui Rudolf Eisenmenger, cum sunt: descrierea pulmonilor indurati la copii; tubul cu manseta reglabila folosit la aspiratii pleurale + narcoze (?); precum si "Tratamentul fizico-dietetic" (Sibiu si Viena, 1912) si "Tratamentul mecanic al bolnavilor psihici" (Halle, 1940).
Cum activitatea lui Rudolf Eisenmenger la Viena s-a axat în principal pe perfectionarea aparatelor cu actionare asupra cutiei toracice si abdomenului, nu este de mirare ca, ulterior, la 10 mai 1955 in ziar vienez "Den Abend" publica articolul cu titlul "Ideea plamânului artificial – nascuta la Viena!" (n.r.- noi stim însa ca Viena nu este totuna cu Orastie !).
Dupa primul razboi mondial, Eisenmenger se stabileste la Viena, unde va munci la proiectele sale pâna la sfârsitul vietii, în 1946.
Material filatelic: stampila si plic ocazional realizat cu ocazia celei de-a XIX Reuniuni Anuale a Societatii Române de Anestezie-Terapie Intensiva, 25 mai 1995, Cluj-Napoca

Dr.Sorin Ghisoiu, Timisoara

(machetator stampila: Dr.Marius Marginean)