Dr. Marius Marginean

Prima lucrare medicale romaneasca dedicata medicinii generale poate fi considerata «Practica medicului de casa», scrisa de dr.Stefan Vasile Episcopescu (Bucuresti, 1846).

Cine a fost dr.Episcopescu? A fost unul dintre primii autori romani de literatura medicala, cunoscut si apreciat, de asemenea ca popularizator al cunostintelor medicale, atat pentru medici, cat mai ales pentru bolnavi. Asa cum se prezinta singur in manuscrisul «Memoria de taina», Stefan Vasile Episcopescu (Episcupescu, Piscupescu) s-a nascut in anul 1777, la 25 martie, in Mahalaua Scortarilor din Bucuresti. In acelasi manuscris noteaza: «Eu ma iscalesc Stefan Vasile Episcupescul dupa muma-mea Elenca Piscupeasca, fiica lui Stefan Piscupescul si Zmaranda, maica-sa, iar fratii mei Petre si Nicolae Manega, dupa o marturie streina, dobandita in urma mortii tatalui nostru, ca s-ar fi numit asa». De aceea, in unele lucrari il gasim cu numele de Stefan Episcopescu-Manega.

 

 Plic filatelic ocazional, 1996. Machetator dr. Marius Marginean

La varsta de 13 ani, in 1790, lucreaza ca ucenic in farmacia lui Andrei Spiterul (Andrei Clusch, probabil, care avea farmaciile Apollo si La Coroana de Aur de pe podul Mogosoaiei). Dupa ce-si termina ucenicia, in 1797, isi deschide o spiterie proprie in Craiova. Aceasta va avea o viata scurta, fiind arsa de trupele pasei Pasvan Oglu, care au parjolit Oltenia. Acest nefericit moment se pare ca i-a schimbat cursul vietii, tanarul Episcopescu hotarandu-se sa plece la Viena sa studieze medicina (1800-1805).\

Intors de la studii in 1805, Episcopescu isi incepe cariera de medic practician, dar nu avem prea multe date la dispozitie despre aceasta perioada. Din prefata lucrarii «Practica medicului de familie» reiese ca a fost ajutat mult in practica sa de doctorii Silvestru (Filiti), C.Darvari si Ion Marcu, chirurg. In acea perioada exista obiceiul ca medicii cu clientela sa colaboreze cu un chirurg care practica, la nevoie, flebotomia, aplicarea ventuzelor, clistirelor, etc.

G.Z.Petrescu afirma ca, sub ocupatia rusa (1808-1812), Piscupescu a indeplinit servicii publice sub numele de Stefan Vasiliu.

In anul 1810 se insoara cu Maria, fiica medelnicerului Matei Ciupelniceanu. A fost o casatorie nefericita, din interes, o incercare de consolidare a situatiei materiale. Au avut 9 copii, din care au trait 3 fete si un baiat.

Un moment interesant din biografia sa este cel legat de procesul intentat pentru obtinerea Schitului Golesti. Descendent al episcopului Grigore al Buzaului, cel care a construit Schitul Golesti, institutie inzestrata cu "mosii, vii, robi si argintarii", Episcupescu a revendicat proprietatea asupra acestui lacas. Dupa lungi ani de judecata si dupa ce a cheltuit sume mari, a intrat in posesie doar pentru cateva luni, pierzand recursul.

Se pare ca dr.Episcopescu poseda o cultura generala destul de vasta pentru perioada respectiva. Vorbea doua limbi straine, germana si franceza.

La 5 aprilie 1824 domnitorului Grigore Ghica (1822-1828) il numeste «doftor al politiei Bucurestilor», platit de la bugetul statului cu 100 taleri pe luna.

In acelasi an, isi publica prima lucrare «Mijloace si leacuri de ocrotirea ciumei, alcatuite si intocmite spre ajutorul si folosul neamului romanesc» (30 pagini). Lucrarea, reeditata si in 1842, era rezultatul experientei acumulate in timpul ciumei lui Caragea, cand Episcupescu a fost unul dintre cei mai activi medici care si-au adus contributia la ingrijirea bolnavilor si stingerea epidemiei.

Este aproape sigur ca se bucura de o apreciere deosebita din punct de vedere profesional, fiind remarcate si de domnitor, astfel incat va face parte si din Consiliul Sanitar al Bucurestiului, organism infiintat de Ghica Voda la 16 mai 1825. Este chemat, de asemenea, sa participe la activitatea «Inaltului comitet pentru preacurmarea molevnei ciumii» (1828-1829). Sarcina sa era sa cerceteze zilnic hanurile, pentru a vedea oamenii care trasesera la ele; de asemenea, continua sa viziteze si pe cei bolnavi la domiciliu. Pentru intensa sa activitate, este gratificat la 13 mai si 29 noiembrie, iar la 22 august 1833 primeste de la imparatul Rusiei un "inel cu briliant".

In timpul holerei din 1831, Episcupescu functioneaza ca medic la «Comitetul extraordinar de pe langa despartitura a II-a a Comitetului Carantinelor», iar in vara aceluiasi an este trimis sa combata holera la Fierbinti, judetul Ilfov. In 1835 a fost numit medic al temnitelor, iar in 1836-1837 este doctor de plasa de negru in Bucuresti, locuind in mahalaua Negustori 504.

Aceasta perioada este si cea mai fecunda pe taramul literaturii medicale. Stefan Vasile Episcopescu este recunoscut ca unul dintre primii autori romani care au publicat lucrari medicale in limba romana.

La 5 ani dupa prima lucrare, in 1829, publica «Oglinda sanatatii si a frumusetii omenesti» (330 pagini). Lucrarea, cu puternice accente sociale, prezinta sfaturi si retete care pot fi facute in casa pentru uzul bolnavilor, dar subliniaza ca bolnavii trebuie consultati de "doctori adevarati", iar medicamentele trebuie cumparate de la spiterie, nu de la bacanie, unde poate ca sunt mai ieftine. Un loc important il ocupa dietetica.

A treia lucrare a lui Episcopescu apare in 1837, intitulata «Apele metalice ale Rumaniei Mari, cercetate, descrise si insotite cu o Dietetica Macroviotica» (156 pagini), este scrisa, cum o prezinta insusi autorul- «spre obstescul folos al sanatatii patimasilor de boale cronice». Nu vom mentiona decat ca este una dintre primele lucrari de la noi care se ocupa de proprietatile curative ale apelor medicale. «Macroviotica, adica prelungitoarea vietii» este evident inspirata de opera lui Christoph Wilhelm Hufeland (1762-1836), a carui lucrare "Macrobiotica" a fost publicata in 1805. De notat ca prima traducere in limba romana a fost facuta de dr.Pavel Vasici Ungureanu abia in 1844.

A patra lucrare medicala a Dr.Episcopescu vede lumina tiparului in 1843, la Bucuresti, Tipografia Colegiului Sf. Sava si este intitulata «Oglinda intelepciunii». Aici incearca sa trateze unele probleme de ordin filozofic si psihologic, ocupandu-se in acelasi timp si de antropologie si istoria omenirii. Este cea mai pretentioasa, dar si cea mai slaba lucrare a sa, cu exceptia partii de anatomie, unde dovedeste cunostinte serioase.

Titlul complet al celei de-a patra lucrari este: «Oglinda înţelepciuni, cunoştinţa sineşului, coprinzătoare de antropologhie şi cosmologhie, spre aflarea puterilor omului şi ale naturi»,  «în luminate zilele Mării Sale Geòrgie Dimitrie Bibeskul, Domn stăpânitor a toată Ţara Romanească ». Prima parte, închinată Antropologiei, prezintă  «Istoria omenirei» (de fapt, e vorba de originea omului şi a raselor), pentru a trece la apoi definiţia omului, «acestui puternic şi minunat om». Capitolul III, cu titlul «Făptura omenească», prezintă anatomie. Capitolul IV este destinat psihologiei – fiind intitulat «Puterile cugetului firesc». Lucrarea se incheie cu capitolul V – «Desăvârşirile duhovniceşti ale omului». Există şi o mai scurta parte a II-a + dedicată Cosmologiei.

In sfarsit, in 1846, apare a cincea sa lucrare- «Practica doctorului de casa. Cunostinta apararii si a tamaduirii boalelor barbatesti, femeiesti si copilaresti. Cu o prescurtare de hirurgie, de materia medica si de veterinarie. Pentru un doctor si norod» (568 pagini). Aceasta este, neindoielnic, cea mai serioasa si cea mai utila lucrare a sa. Evita speculatiile filozofice, rezuma concis cunostintele medicale ale vremii, la care se adauga vasta sa experienta de practician de peste 40 de ani. Lucrarea a fostdestinata, dupa cum subliniaza autorul, «la toata mana parintelui de familie» si «un adevarat rod al ostenelilor ce le-a sacrificat spre obstescul folos si care cu drept cuvant merita a se adaoga pe langa celelalte la bibliotecile scoalelor», precum mentiona o circulara din 25 iulie 1850 a Departamentului din Launtru. Partial, lucrarea avea sa fie republicata in revista «Comoara literara» dupa aproape 40 de ani de la aparitie, denotand prestigiul de care s-a bucurat si mult mai tarziu.

«Practica doctorului de casa» este intr-adevar progresista pentru vremea aceea. Cartea cuprinde 7 parti. Prima parte se ocupa cu dietetica, numind-o «aparatoarea sanatatii» si trateaza despre aerul atmosferic, imbracaminte, alimentatie. in partea a doua si a treia se ocupa de procreere, nastere, ingrijirea lauzei si cresterea copiilor (cap.IV din partea a II-a se ocupa de epizootii si medicina veterinara). Partea a IV-a cuprinde teoria medicala si terapia simptomatica, partea a V-a terapia metodica, inclusiv bolile cronice, iar partea a VI-a se ocupa de chirurgie. Ultima parte, a VII-a, trateaza materia medica ("Lucrarea mijloacelor si a leacurilor").

Bibliografie

1. Bercus, C.I.- Pagini din trecutul medicinii romanesti, Ed.Medicala, Bucuresti, 1981

2. Bologa, V.L. sub red. – Istoria medicinii umiversale, Ed.Medicala, Bucuresti, 1970

3. Bologa, L.V., Dutescu, B., Ghelerter I., Iszak S., Spielmann I., Wasserman L. – Istoria medicinii, Bucuresti, 1963

4. Crainiceanu, Gh. – Literatura medicala romaneasca, Bucuresti, 1963

5. Gheorghiu, Emil- "Memoria de taina a lui St.V.Episcupescu" in Trecut si viitor in medicina, sub red. G.Bratescu, Ed.Medicala, Bucuresti, 1981

6. Gheorghiu, Emil- "Din istoria luptei antiveneriene in Moldova", in Momente din trecutul medicinii , sub red.G.Bratescu, Ed.Medicala

7. Manoliu, Vasile; Simonetti, V; Barbu, E.- "Rolul lui Stefan Vasile Episcopescu in istoria medicinii romane", in Contributii la istoria medicinii in RPR, Ed.Medicala, Bucuresti, 1955