Pregătirea medicală continuă

 

Pregătirea medicală continuă este una din formele de învătământ utilizată în toate tările si care va trebui să fie dezvoltată si la noi. Aceasta înseamnă că va trebui să aibă un caracter organizat, coerent, sustinut de factorii de decizie în domeniul sănătătii.

Temele programului trebuie orientate spre domeniile în care se observă carente, deficiente, urmărindu-se ca ele să aibă un caracter practic, în functie de situatia actuală în teritoriu.

Pentru stabilirea temelor se poate recurge la analizarea mai multor surse:

- analizarea nevoilor comunitare (de ex. adresabilitatea)

- analiza nevoilor de sănătate, care uneori coincid cu cele ale societătii în general (gestionarea serviciilor de sănătate la toate nivelurile, aplicarea unor programe sau experimente de interes local sau national). În acest mod ar fi trebuit să debuteze si experimentarea “reformei” în tara noastră. Lipsa de informare, sau informarea insuficientă, a personalului sanitar care a intrat în experimentul privind asigurarea asistentei medicale primare în cele 8 judete (plus ultimele 4) s-a repercutat negativ asupra procesului, lucru demonstrat de toate sondajele de opinie.

- analizarea pregătirii profesionale sau analizarea cazurilor de malpractică (tehnici gresite, accidente, etc), precum si nevoia de însusire a unor tehnici noi, metode terapeutice noi, rezolvarea unor nevoi specifice.

Analiza nevoilor de formare medicală continuă (FMC) este functia cea mai importantă a unui sistem de formare continuă. Fără analiza nevoilor nu există nici un mijloc de a cunoaste dacă FMC este pertinentă si utilă. Când se efectuează analiza nevoilor si când concluziile sunt puse în practică, reusita este aproape garantată.

Evaluarea acestor nevoi este importantă pentru ca temele luate în discutie să intereseze personalul medical. Evaluarea nevoilor se poate face prin studii epidemiologice simple (profil epidemiologic), fără a intra în profunzime cu cercetările. De asemenea, se poate recurge la anchete comunitare, efectuarea profilului serviciilor de sănătate (resurse umane, financiare), folosirea focus grupurilor sau folosirea interviurilor în profunzime. Studiile calitative îsi găsesc în acest domeniu o aplicabilitate largă.

Evaluarea competentelor diverselor esaloane în functie de  pregătirea profesională, în functie de dotare, standardizare, poate furniza teme pentru pregătirea profesională continuă. Comisiile de acreditare si reacreditare probabil că vor putea fi folosite ca surse de informatii privind nivelul pregătirii profesionale a personalului medical.

O mare  parte a informatiilor necesare pentru analiza nevoilor pot fi găsite chiar în documentele si planurile sistemului national de sănătate. Alte date pot fi obtinute din anchete, studii de caz, evaluări, rapoarte. Analiza nevoilor trebuie să aprecieze si numărul agentilor de sănătate din fiecare categorie, care necesită o formare continuă în ce domeniu si privind abilitătile care îi sunt necesare.

Formarea medicală continuă nu poate dunctiona ca un fenomen disparat. Orice sistem eficace si eficient de FMC necesită o colaborare strânsă între activitătile si organismele care intervin în planificarea, pregătirea si gestionarea personalului de sănătate. Este însă nevoie de o bună coordonare.

În crearea unui sistem de FMC apar interesele mai multor organisme, servicii ale administratiei, institutii sanitare, institutii de învătământ, sindicate, asociatii profesionale. În absenta unui acord între aceste organisme participante, în ceea ce priveste scopurile, organizarea si metodele ce vor fi folosite, mijloacele financiare s-ar putea să nu fie disponibile, iar eforturile se vor dispersa într-o serie de activităti paralele sau contradictorii.