Rezidentiatul reprezintă o etapă
obligatorie în pregătirea pentru specialitate medicală. Din 1991, când medicina
generală a fost recunoscută ca
specialitate în tara noastră, se organizrază anual examene de intrarea în
rezidentiat, urmate de 3 ani de pregătire postuniversitară. După această
perioadă, în urma examenului de specialitate, rezidentii obtin confirmarea de
medic specialist de medicină generală.
Desigur, introducerea rezidentiatului
în medicină generală este un mare câstig pentru medicii din tara noastră. La ce
foloseste acest titlu de medic specialist de medicină generală? Până în prezent
nu există diferentieri statutate între medicii care sunt specialisti si cei
care nu sunt specialisti de medicină generală. Diferentele se pot manifesta
doar în ceea ce priveste pregătirea, cunostintele. Sistemul nostru de sănătate
încă nu face nici o distinctie între cele 2 forme. Specialitatea de MG nu este
obligatori pentru a putea lucra într-un dispensar. În multe tări, conditia de
liberă practică în medicina generală face obligatorie pregătirea de
specialitate în medicina generală.
Pregătirea rezidentilor în cei trei ani
de rezidentiat se face astfel: primii 2 ani în specialităti clinice, iar anul 3
se face o pregătire specifică în medicina generală. Pregătirea se face în
centrele universitare. Ce se întâmplă însă în anul III, în aceste centre
universitare care nu au de fapt discipline de medicină generală ? Pregătirea
este realizată de către medicii instructori de medicina familiei, care au urmat
cursuri de formatori în medicină generală. Activitatea lor nu este remunerată,
totul se face în sistem de muncă voluntară, desi acesti medici instructori sunt
delegati de către directiile sanitare, care au sarcina pregătirii rezidentilor.
Trebuie subliniat că pregătirea postuniversitară a rezidentilor, în tara
noastră, cade în sarcina Ministerului Sănătătii, prin Institutul de Pregătire
Postuniversitară si Educatie Continuă a Medicilor si Farmacistilor si nu în cea
a Ministerului Învătământului (repectiv a universitătilor de medicină).
Evident, în practică lucrurile se amestecă putin, recurgându-se la spitalele
universitare.
Pregătirea rezidentilor în medicină
generală ar trebui să se desfăsoare sub coordonarea unei structuri de medicină
generală. Din nou, se remarcă o lipsă a acestei structuri si ca atare,
pregătirea se face deficitar. În primii 2 ani de specialitate, rezidentii fac
stagii si audiază cursuri în diverse specialităti clinice. Desi există o
programă adaptată specificului specialitătii pentru care se pregătesc, ea în
general nu este respectată. Rezidentii de MG participă împreună cu rezidentii
din specialitătile respective la cursurile acestora. Dezinteresul fată de
rezidentii de medicină generală se datorează si faptului că responsabilii de
stagii nu sunt retribuiti pentru această activitate, iar coordonarea este
fragmentară.
Activitatea din anul III, când ei intră
în stagiul de medicină generală este mai adaptat viitoarei specialităti pentru
care se pregătesc. Sunt organizate cursuri de medicina familiei, participă la
lucrări practice si sedinte de referate. De asemenea, lucrează efectiv în
dispensare sub coordonarea medicilor instructori. Dar, trebuie ,mentionat,
activitatea se derulează astfel datorită entuziasmului, profesionalismului si
dăruirii unui număr de medici instructori implicati benevol în această
activitate. Situatia nu poate merge astfel la nesfârsit.
Pentru ca activitatea de pregătire a
rezidentilor de medicină generală să se desfăsoare coerent si într-un cadru
institutionalizat, atât organizatia medicilor generalisti, cât si factorii de
decizie din cadrul Ministerului Sănătătii si Ministerului Învătământului să
facă eforturi pentru găsirea unei solutii viabile. Ajungem fără să vrem, din
nou la necesitatea învătământului universitar de medicină generală.
Disciplinele de medicina familiei, sau
structuri asociate universitătilor, ar putea să coordoneze si să verifice
pregătirea rezidentilor de medicină generală. Ele ar putea să colaboreze, pe
pozitie de egalitate, cu celelalte discipline pentru respectarea programului de
pregătire postuniversitară si ar creste prestigiul si valoarea acestei
specializări.
Aceste discipline, vor forma sau
acredita un număr de medici îndrumători, care se vor ocupa de pregătirea
rezidentilor.
Initiativele au pornit dinspre medicii
generalisti, cum am mai subliniat, rămâne doar implicarea factorilor de decizie
si acceptarea din partea universitătilor.