Scurt istoric
Institutia medicului de familie are o
veche traditie în tara noastră. Primele lucrări în limba română privind
«Practica doctorului de casă» au apărut în urmă cu 150 ani ({tefan Vasile
Episcupescu, 1846). Activitatea medicinii de familie s-a dezvoltat treptat,
până la sfârsitul celui de-al doilea război mondial. Ulterior, în conditiile
adoptării modelului Semasko, cu principiul teritorializării si subordonării dispensarelor
de policlinici sau spitale. Treptat, medicina generală a fost marginalizată,
lipsită de orice sprijin material si perspectivă.
În perioada până în 1989, activitatea
organizatiei de medicină generală a fost puternic centralizată, ierarhizată si
practic subordonată celorlalte specialităti. Medicii generalisti erau vinovati
de toate defectiunile sistemului de sănătate, erau trasi la răspundere de tot
felul de organe de control, erau responsabili de natalitatea si de mortalitatea
din teritoriul lor.
Acestă stare de culpabilizare a fost
întretinută si de sistemul de învătământ medical, care pregătea absolventi care
visau, aproape toti, să lucreze în spitale. Terminând facultatea, doar o mică
parte din ei reuseau să urmeze o specialitate. Ceilalti, încercau ani de zile
să dea un examen de secundariat, fără a se dedica, cu adevărat, profesiunii de
medic generalist. Evident că această perturbare în credintele si fortele
proprii nu putea să fie benefică nici pentru medici, nici pentru sistemul de
sănătate.
În acest timp, în multe tări din Europa
si din lume, medicina generală făcea pasi concreti spre autoafirmare, spre
recunoasterea pozitiei reale pe care o poate juca într-un sistem de sănătate.
Au luat nastere mai multe organizatii internationale ale medicilor generalisti:
SIMG - Societatea Internatională de Medicină Generală (1959), EURACT - Academia Europeană a Instructorilor
de Medicină Generală (1970), WONCA - Organizatia Mondială a Medicilor de
Familie (1972), EGPRW - Laboratorul European de Cercetare în Medicină Generală
(1974), EQuip - Reuniunea Europeană privind Calitatea în Medicină Generală
(1991), UEMO - Uniunea (Sindicatul) European al Medicilor Practicieni (1967).
Din simpla lor enumerare, reies tendintele medicinii generale. În 1995, SIMG si
WONCA- sectiunea pentru Europa au fuzionat formând Societatea Europeană a de
Medicină Generală / Medicina Familiei, la care este membră fondatoare si
România.
Organizarea profesională si stiintifică
a scos în evidentă necesitatea unui învătământ de medicină generală. În 1963, a
apărut prima catedră de medicină generală, condusă de prof.dr.R.Scott, la
Edinburg (Scotia) si tot în 1963 este creat «Institutul de Medicina Familiei»
din Utrecht (Olanda), înfiintat de prof.dr.J.C. Van Es (19).
Chiar si Organizatia Mondială a Sănătătii s-a implicat în procesul de
dezvoltare si formare a medicilor de familie, recomandând prin raportul
257/1963, că e imperios necesar ca studentii în medicină să urmeze cursuri si
stagii de medicină generală.
Până în 1989 relatiile noastre cu
organizatiile din Europa erau aproape nule. În prezent există încercări de
colaborare pentru reasezarea medicinii generale la locul pe care trebuie să-l
aibe în sistemul de îngrijiri de sănătăte.
După 1989, reforma serviciilor de
sănătate în tările foste comuniste, aduce în prim plan necesitatea dezvoltării
asistentei medicale primare, a medicinii generale. OMS - Biroul Regional pentru
Europa (Copenhaga) a organizat mai multe reuniuni cu tema «Reforma medicinii de
familie/ medicina generală în tările Central si Est-Europene». Concluziile
recomandă încurajarea formării în medicina generală, ca element esential în
dezvoltare, precum si în rolul pe care medicul de familie îl va avea în
asistenta medicală primară.
În 1991 medicina generală a fost recunoscută
ca specialitate si în tara noastră si a început pregătirea de specialitate a
rezidentilor de medicină generală. Până în prezent pregătirea acestor
rezidenti, în anul III al, este realizată sub coordonarea Colegiului Medicilor
Instructori de Medicina Familiei din România, organizatie profesională
nonguvernamentală, abilitată de Institutul de Pregătire Postuniversitară si
Educatie Continuă a Medicilor si Farmacistilor.
De 2 ani a demarat si experimentul de
reformă a acordării asistentei medicale primare, în 8 judete, la care s-au
adăugat altele 4 + capitala. Participarea la acest proces al organizatiilor
profesionale din aceste judete ar fi trebuit să fie mai activă .
