Scurt istoric

 

 

Institutia medicului de familie are o veche traditie în tara noastră. Primele lucrări în limba română privind «Practica doctorului de casă» au apărut în urmă cu 150 ani ({tefan Vasile Episcupescu, 1846). Activitatea medicinii de familie s-a dezvoltat treptat, până la sfârsitul celui de-al doilea război mondial. Ulterior, în conditiile adoptării modelului Semasko, cu principiul teritorializării si subordonării dispensarelor de policlinici sau spitale. Treptat, medicina generală a fost marginalizată, lipsită de orice sprijin material si perspectivă.

În perioada până în 1989, activitatea organizatiei de medicină generală a fost puternic centralizată, ierarhizată si practic subordonată celorlalte specialităti. Medicii generalisti erau vinovati de toate defectiunile sistemului de sănătate, erau trasi la răspundere de tot felul de organe de control, erau responsabili de natalitatea si de mortalitatea din teritoriul lor.

Acestă stare de culpabilizare a fost întretinută si de sistemul de învătământ medical, care pregătea absolventi care visau, aproape toti, să lucreze în spitale. Terminând facultatea, doar o mică parte din ei reuseau să urmeze o specialitate. Ceilalti, încercau ani de zile să dea un examen de secundariat, fără a se dedica, cu adevărat, profesiunii de medic generalist. Evident că această perturbare în credintele si fortele proprii nu putea să fie benefică nici pentru medici, nici pentru sistemul de sănătate.

În acest timp, în multe tări din Europa si din lume, medicina generală făcea pasi concreti spre autoafirmare, spre recunoasterea pozitiei reale pe care o poate juca într-un sistem de sănătate. Au luat nastere mai multe organizatii internationale ale medicilor generalisti: SIMG - Societatea Internatională de Medicină Generală (1959),  EURACT - Academia Europeană a Instructorilor de Medicină Generală (1970), WONCA - Organizatia Mondială a Medicilor de Familie (1972), EGPRW - Laboratorul European de Cercetare în Medicină Generală (1974), EQuip - Reuniunea Europeană privind Calitatea în Medicină Generală (1991), UEMO - Uniunea (Sindicatul) European al Medicilor Practicieni (1967). Din simpla lor enumerare, reies tendintele medicinii generale. În 1995, SIMG si WONCA- sectiunea pentru Europa au fuzionat formând Societatea Europeană a de Medicină Generală / Medicina Familiei, la care este membră fondatoare si România.

Organizarea profesională si stiintifică a scos în evidentă necesitatea unui învătământ de medicină generală. În 1963, a apărut prima catedră de medicină generală, condusă de prof.dr.R.Scott, la Edinburg (Scotia) si tot în 1963 este creat «Institutul de Medicina Familiei» din Utrecht (Olanda), înfiintat de prof.dr.J.C. Van Es (19).

Chiar si  Organizatia Mondială a Sănătătii s-a implicat în procesul de dezvoltare si formare a medicilor de familie, recomandând prin raportul 257/1963, că e imperios necesar ca studentii în medicină să urmeze cursuri si stagii de medicină generală.

Până în 1989 relatiile noastre cu organizatiile din Europa erau aproape nule. În prezent există încercări de colaborare pentru reasezarea medicinii generale la locul pe care trebuie să-l aibe în sistemul de îngrijiri de sănătăte.

După 1989, reforma serviciilor de sănătate în tările foste comuniste, aduce în prim plan necesitatea dezvoltării asistentei medicale primare, a medicinii generale. OMS - Biroul Regional pentru Europa (Copenhaga) a organizat mai multe reuniuni cu tema «Reforma medicinii de familie/ medicina generală în tările Central si Est-Europene». Concluziile recomandă încurajarea formării în medicina generală, ca element esential în dezvoltare, precum si în rolul pe care medicul de familie îl va avea în asistenta medicală primară.

În 1991 medicina generală a fost recunoscută ca specialitate si în tara noastră si a început pregătirea de specialitate a rezidentilor de medicină generală. Până în prezent pregătirea acestor rezidenti, în anul III al, este realizată sub coordonarea Colegiului Medicilor Instructori de Medicina Familiei din România, organizatie profesională nonguvernamentală, abilitată de Institutul de Pregătire Postuniversitară si Educatie Continuă a Medicilor si Farmacistilor.

De 2 ani a demarat si experimentul de reformă a acordării asistentei medicale primare, în 8 judete, la care s-au adăugat altele 4 + capitala. Participarea la acest proces al organizatiilor profesionale din aceste judete ar fi trebuit să fie mai activă .