Strategia organizatiei
În ceea ce priveste strategia
organizatiei, putem considera că organizatia medicilor generalisti era văzută
ca o masină, în care logica gestiunii era bazată pe maximizarea resurselor , pe
organizarea stiintifică a muncii. Organizatia avea o structură, o ierahie, o
coordonare a activitătilor, care încerca să aducă o oarecare coerentă în cadrul
birocratiei (vezi Anexele 2 + 3).
Strategia spre care ar trebui să fie
adaptată organizatiei văzute ca o cultură, în care logica gestiunii să fie
reprezentat de partajul valorilor comune, planificarea să se ocupe de aducerea
la zi a valorilor organizatiei prin coordonarea elementelor intraculturale.
Socializarea membrilor organizatie reprezintă directia necesară, controlul
fiind unul social.
Schimbarea către o astfel de viziune nu
va fi usoară, ea va necesita timp si multe eforturi, dar este absolut necesară.
După cum arătau Weber si Peters (59),
în modelul strategic al gândirii, înainte de formularea strategiei au loc o
serie de procese care au ca scop realizarea unei analize si stabilirea unui
diagnostic al situatiei prezente. Trebuie făcută o analiză a situatiei interne
a organizatiei, a mediului extern al organizatiei, cu analizarea tuturor
slăbiciunilor si punctelor forte ale organizatiei. În cadrul formulării strategiei are loc identificarea alternativelor
strategice posibile si alegerea celei mai bune strategii, acordate la
responsabilitătile sociale si la nivelul managementului organizatiei. Urmează
faza de planificare si implementare a strategiei alese (vezi Anexa 1).
Ce trebuie să facă “managerul”
organizatiei? El va trebui să-si depăsească nivelul de lider tranzactional si
să actioneze ca un lider transformator. El va trebui să schimbe organizatia din
starea de pasivitate sau conformism către o stare de creativitate, deci să
ceară membrilor organizatiei să se autodepăsească (Fig.2).
Un rol important în vor juca capacitatea organizatiei de a-si dezvolta un
sistem informational deschis si analiza factorilor externi organizatiei.
