Povestea sarpelui Glycon

Print Friendly
Share Button

Statuete descoperite la Tomis.

Statuete descoperite la Tomis.

   Iată, în cele din urmă, date despre un subiect pe care doar îl bănuiam ca fiind legat de tema medicală. Fantasticul şarpe Glycon, descoperit la Constanţa are conotaţii medicale. Enigma, a început să se dezvăluie după ce am găsit un mai vechi articol al regretatului iatroistoriograf român, dr.Nicolae Vătămanu, publicat în «Viaţa Medicală» nr.7 din 1972 (p.333-335). Pornind de aici şi consultând alte materiale a apărut povestea deosebit de interesantă a şarpelui Glycon.

       Povestea începe pe coasta de răsărit a Pontului Euxin (Marea Neagră), unde exista un orăşel numit Abonitichos (astăzi Inebolu se pare, în Turcia, deşi dr.Vătămanu menţionează Inoboli), unde se afla un templu închinat lui Esculap şi care avea anexat un adăpost pentru bolnavi. Templul a fost un loc, la vremea lui, foarte căutat de bolnavi, dar cu timpul “adresabilitatea” a scăzut, slăbind credinţa în Esculap. Unii însă, nu vedeau cu ochi buni această îndepărtare de la vechile valori. Printre ei se număra şi un filozof epicurian din Abonitichos, Alexandru care în pamfletul său, «Cuvântarea adevărată» atacă acest fenomen. Episodul ni s-a transmis printr-o lucrare a marelui scriitor creştin Origene, care i-a ripostat, publicând şi câteva fragmente din pamfletul lui Alexandru.

       Despre Alexandru din Abonitichos avem date de la un contemporan al său, Lucian (Lukianos) din Samosata (c.125-190 e.n.), scriitor sofist grec, care l-a cunoscut bine; scrierile despre Alexandru datează din 180 e.n., la cca. 9 ani de la moartea lui Alexandru. Acesta este descris ca un bărbat înalt, frumos, cu faţa albă încadrată de puţină barbă, cu trăsături care aveau ceva divin, ochi cu strălucire stranie, supraomenească. În schimb, este prezentat ca fiind putred, deopotrivă sufleteşte, cât şi trupeşte.

       La un moment dat, Alexandru s-a întovărăşit cu nu medic la fel de amoral ca el, care fusese ucenicul lui Apollonius din Tyane Amândoi au pornit să colinde Asia Mică, vânzând colire, filtre de dragoste, leacuri şi vrăji. După moartea acelui medic, Alexandru s-a înhăitat cu alt individ- Cocconus, din Roma, de aceaşi teapă cu el. Un timp amândoi au trăit pe socoteala unei bătrâne cocote, macedoneancă, toţi trei plecând spre Tracia şi Macedonia. La Pella, Alexandru a văzut nişte şerpi mari, îmblânziţi, dintre aceia de care se foloseau şi preoţii din templele lui Esculap. Şerpii erau deosebit de blânzi, primeau hrana din mână, nu ripostau nici dacă erau călcaţi din greşeală. Lui Alexandru îi vine o idee, care avea să se concretizeze în cea mai mare escrocherie medicală cunoscută până în prezent.

Sarpele Glycon descoperit in portul Tomis, Constanta       După ce a cumpărat cel mai mare şi mai frumos şarpe, s-a întors în Abonitichos. Şarpele, deocamdată era bine ascuns. Alexandru împărţea în stânga şi în dreapta nişte tablete de bronz, pe care le bătuse la comandă undeva lângă Bizanţ, pe care care scria că Esculap şi cu tatăl său Apollo se vor reîntrupa în Paflagonia. Mai mult, pontif al noului Esculap va fi el, Alexandru, declarat fiul lui Podalir, feciorul lui Esculap însuşi, iar prin mama sa, descendent din Perseu, fiul lui Jupiter Şi al Danaei!

       Pentru impresionarea populaţiei, Alexandru a folosit toate metodele pe care le avea la îndemână. Discursurile sale, prin care pregătea marea minune, le ţinea îmbrăcat într-o robă purpurie, cu părul buclat fluturând în vânt, purtând în mână sabia curbă de care se slujise “strămoşul său” Perseu pentru a tăia capul Meduzei.

       Şi iată cum veni şi miracolul! Într-o zi “luă un ou de gâscă, îl goli şi introduse înăuntru un pui de şarpe, după care astupă cu grijă orificiul. Seara se duse să îngroape oul la baza templului care tocmai se construia. A doua zi, porni într-acolo cu alai numeros de curioşi, de betegi, şchiopi, orbi, gură-cască şi agenţi plătiţi. Cântând cu toţii imnuri de laudă, se apropiară de templu. Răscoli pământul, acolo unde ştia el şi scoase oul de gâscă. În văzul mulţimii sparse oul, puiul de şarpe ieşi şi i se încolăci pe deget. Alexandru anunţă mulţimii în extaz că noul Esculap se reîntrupase în puiul de şarpe, aşa cum proorociseră tabletelor de broz!”

       După câteva zile, timp în care a stat retras, Alexandru se arătă, de data aceasta însoţit de şarpele cel mare, cumpărat de la Pella, pe care încă nu-l văzuse nimeni. Ideea era că, iată, şarpele-zeu crescuse în câteva zile. Pentru ca totul să fie şi mai spectaculos, Alexandru i-a confecţionat un cap special, din cârpe, care ornat cu o coamă meşteşugită, aducea cu un cap de om, sau de câine (câinele fiind şi el un animal sfânt al lui Escula

Sarpe cu plete, Muzeul Anatolia.

Sarpe cu plete, Muzeul Anatolia.

p, care ca şi Şerpii, lingea rănile bolnavilor din Asklepioane). Gura şarpelui se deschidea şi se închidea graţie unui mecanism subtil. Evident, acţiunile se petreceau în penumbra sanctuarului, pentru ca oamenii să nu sesizeze înşelătoria. Alexandru se apleca asupra Şarpelui, pe care îl ţinea la subţioară şi vorbea în locul lui, cu voce schimbată: «Eu sunt Glycon, al treilea scoborâtor din Jupiter, lumina Pământului!». Oamenii simplii au fost foarte impresionaţi de acest joc, astfel încât au dat năvala către noul sanctuar.

       Şi aşa, în anul de graţie 145 e.n. s-a născut un nou cult, care pare să fi dat o lovitură cruntă mai vechiului cult al lui Esculap, deja în declin. “Marele pontif Alexandru” prezicea viitorul, tălmăcea visele, vindeca orice boală. Cei fraieriţi însă nu erau toţi oameni de rând! La un moment dat, i s-a adresat chiar înaltul demnitar roman Publius Mummius Sisenna Rutilianus, cel care avea să devină în 167 e.n. guvernator al Moesiei Superioare, iar în 172 al provinciei Asia. Rutilianus vroia să se însoare Şi ca să nu dea greş, s-a consultat cu Glycon. Evident, şarpele i-a spus că cea mai bună soţie pentru el ar fi fiica profetului Alexandru. Şi astfel Rutilianus a devenit ginerele lui Alexandru! Chiar şi împăratul Marc Aureliu i-a cerut o consultaţie înainte de a lupta contra Marcomanilor şi Quazilor (166 e.n), dar sfatul de a aruca doi lei vii în Dunăre, nu i-a folosit la nimic, pierzând războiul.

       Cultul lui Glycon a prins repede, răspândindu-se către Bizanţ şi spre Moesia, în special datorită lui Rutilianus. Având o mare influenţă, Alexandru reuşeşte chiar să schimbe numele oraşului său din Abonitichos în Ianopolis şi chiar a bătut medalii cu efigia sa, alături de şarpele Glycon.

       Alexandru a murit în 171, fiind declarat “erou” de către urmaşii săi. Cultul lui Glycon însă, a persistat încă un secol, fiind semnalate mai multe vestigii arheologice.

       În 1857, la Alba Iulia au fost găsite 2 inscripţii care indicau că zeitatea şarpe cu cap de mamifer a pătruns din Asia în Europa, adusă de legiunile romane. Ambele reprezintă corpurile unui şarpe, lipsind capul; textele arată că au fost dedicate lui Glycon de către Marcus Antonius Onesas, respectiv de Marcus Aurelius Theodotus

       Deşi şarpele vindecător al lui Esculap se găseşte pe numeroase monede, sculpturi, şarpele cu plete, Glycon nu are în prezent decât o singură statuie păstrată intactă şi anume cea descoperită la Constanţa în aprilie 1962 (sub fosta gară Pallas). Statuia este din marmură, de dimensiuni mari

Monede cu sarpele Glycon, batute in Tomis

Monede cu sarpele Glycon, batute in Tomis

(înălţime 0,66 m), Şarpele descolăcit având 4,76 m.

       Există mai multe monede bătute în oraşe din Asia Mică, dar şi la Callatis (un exemplar se află la cabinetul numismatic al Institutului de Arheologie din Bucureşti).

       La Parium, s-a păstrat secole în şir un cenotaf cu un superb şarpe cu cap de mamifer pletos, căruia i se aduceau jertfe şi care era obiect de cult şi de recompense din partea bolnavilor. Pe o piatră sculptată din Paris se vede un şarpe încolăcit, cu chip de leu, încununat de raze, în jurul căruia se află gravat numele. Pe reversul pietrei a fost gravată o formulă magică. De altfel, la Paris se mai află o reprezentare a lui Glycon, de astă dată împreună cu Esculap, probabil.

       Glycon a fost multă vreme o zeitate mai populară decât Esculap. Timp de multe secole, medicii îşi adăugau numelui pe acela de Glycon, în credinţa că el le conferă puteri magice.

       Dr. Marius Marginean

 

BIBLIOGRAFIE

  1. Babelon E.: Le faux prophete Alexandre s’Abonitichos, Rev.Numismat.,1900,IV serie,IV,1-30.
  2. Bordenache Gabriella: Contributi per una storia dei culti e dell’arte nella Tomi d’eta romana, Studii clasice,1964,VI,155
  3. Canarache V., Anicescu A., Barbu V., Rădulescu A.: Tezaurul de sculpturi de la Tomis, Ed.{tiinţif.,Buc.,1963.
  4. Culcer A.: Descoperiri noi în legătură cu cultul lui Esculap în ţara noastră, Făclia, Cluj, 1962, nr.5020, p.3.
  5. Culcer A.: Cultul lui Glycon la Tomis Şi Apulum, Apulum, 1967, VI, 612.
  6. Cumont F.: Alexandre d’Abonitichos, Memoires Acad.Belgique, XV (1887),1445-45,nr.70;VII(1910),1469
  7. Lenormant Fr., Esculap Şi Glycon, Gazette Archeologique IV, 1878, p.179.
  8. Marginean M, Schwartz A, The Glycon snakeScalpel Tongs. 1998 Nov-Dec;42:97-8.
  9. Nock A.D.: Alexander of Abonuteichos, Class.Quart.,XXII, 1928,p.160.
  10. Samosate Lucien: Oeuvres completes,I,Paris,1882,477
  11. Vătămanu Nicolae: Esculap reîncarnat în Glycon, Şarpele cu plete, Viaţa Medicală XIX (1972), nr.7, p.333-335.