Dr.Sorin Ghişoiu, Dr.Marius Mărginean

       Totul a început în 1985, cu o frază din articolul lui Thomas BREIER, apărut în revista «Timişoara Medicală», în care autorul semnala aplicarea princeps a eterului sulfuric la Spitalul Garnizoanei Timişoara: «Metoda narcozei, descoperită de medicul nord-american Gh.(sic)  Jackson în 1841, dar aplicată abia în 1846 în U.S.A., este utilizată la Timişoara pentru prima oară în februarie 1847, la o intervenţie chirurgicală, de medicul şef Dr.Giess şi Dr.Musil, în Spitalul Militar, asupra soldatului Nikola Muntyan» [1].

       Evident pasajul citat conţinea elemente incitante (data, numele protagoniştilor, inclusiv al pacientului), care păreau prea frumoase spre a fi adevãrate, deci impunea cercetare la surse.

       În 1987, S.Ghişoiu verificã în Arhivele Timişoara colecţia revistei «Temesvarer Wochenblatt», din perioada 1842-1847 şi gãseşte într-adevãr noi informaţii în nr.7, din 13 februarie 1847, sub titlul «Locales», noi informaţii, prin care se aduc următoarele date corectate:

• data exactă a fost în realitate cea de vineri, 5 februarie 1847; rezultă că la Timişoara a fost realizată anestezia cu eter după 112 zile de la anestezia efectuată de W.T.G.Morton (16 octombrie 1847) [foto];
• este stabilită aproape certă filiera continentală, via Viena, pentru parcursul şi modul de diseminare a metodei anestezice până la Timişoara;
• numele doctorilor şi ordinea corectă din textul original: MUSIL şi SIESS.
• recrutul Nikolai Muntyan;
• un aparat de inhalat eter a fost confecţionat pe loc de medicii militari menţionaţi şi era inspirat din schiţele apărute în revista «London Illustr.Gazette».

       Acest material, prezentat ca poster la Simpozionul Anestezie-Terapie Intensivã Bavaria-România, din Bucureşti, în mai 1987, a fost ulterior publicat [2] şi a impus o prioritate medicală, până în prezent necontestată.

       Citarea revistei «London Illustr. Gazette» în text, a impus continuarea propriilor căutări care duc la concluzia că este o indicaţie eronată (probabil grăbit introdusă, dar neverificată de redactorul şef, Dr. David Wachtel); o asemenea gazetă nu apare în lista revistelor medicale editate în perioada 1847-1860 la Londra sau în restul Angliei. Principalele jurnale medicale în Anglia victoriană erau «London Medical Gazette» (din 1827) şi «Medical Times» (din 1839), care unificate (1851) îşi vor continua apariţia până în 1885 [3].

       Apoi în februarie 1991, S.Ghişoiu suplimenteazã datele deţinute, cu altele inedite, descoperite la Semmelweiss Muzeum din Budapesta, dar care se refereau strict numai la K.J.Siess. Este decelată, de asemenea, şi o mică indicaţie privind poziţia de secretar al lui Siess la prima societate medicală din Timişoara anilor 1838-1841, «Verein für praktische Heilkunde» [4].

       Între timp, la 5 februarie 1994, Gruparea de Filatelie Tematicã Medicinã-Crucea Roşie realizează la Timişoara un frumos plic şi o ştampilã ocazională (machetator: Dr.Marius Mărginean), comemorând prima anestezie cu eter la Timişoara. Ştampila a fost prezentată în numărul din martie 1994 al revistei Philatelia Medica din Germania, solicitându-se date despre cei doi medici care au efectuat anestezia. De asemenea, a fost publicat un articol şi în numãrul 2 (18)/1994 al revistei Medifila. Ca urmare a legăturilor filatelice, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate şi în scurt timp au apãrut completãri concrete privind biografiile celor doi medici militari, Mathias MUSIL (1806-1889) şi Johann SIEHS (1813-1850). Datele au fost furnizate de cãtre Dr.Walter NISSEL din Viena, sursa fiind Kriegsarchiv Wien, căruia îi mulţumim şi pe această cale. În numãrul din iunie 1994, Philatelia Medica a publicat biografiile celor 2 medici, reproducând pe o paginã fragmentul din ziarul «Temesvarer Wochenblat».

       Prin urmare, colaţionând toate datele pe care le avem la dispoziţie în prezent, putem prezenta biografiile protagoniştilor :

       MUSIL Mathias (1806-1889)

       Născut în 10 februarie 1806 la Richtarow, Mãhren, domeniul Wischau (azi, Vyškov, Republica Cehia), Musil provenea dintr-o familie modestă de ţărani; de aici se ramifică până în secolul nostru, într-un stufos arbore de funcţionari, oameni de ştiinţă, ingineri şi ofiţeri austrieci, inclusiv cu adaosul von Musil. După terminarea şcolii, M. Musil a fost recrutat la 1 martie 1828 ca ajutor de medic militar la Regimentul 3 cuirasat Prinţ August von Saxen. Studiazã iniţial filozofia la Brün (azi, Brno), după care face 7 luni de practică la Militär-Garnison-Hauptspital din Viena, iar la 10 august 1828 ajunge la K.u.K. Joseph -Akademie din Viena; în acel moment, Musil aparţinea de Batalionul 5 luptători pedeştri.

       Obţine  titlul de Doctor în medicinã şi chirurgie precum şi de magistru în obstetricã şi oftalmologie la data de 11 februarie 1835. A fost medic primar în diverse regimente. Se căsătoreşte în 1838, cu Hermine Bergauer din Liny. Dr. Mathias Musil ajunge medic primar militar în Regimentul 58 Infanterie Erherzog Leopold la 1 octombrie 1845, iar între 1846-1847 este staţionat în Timişoara. Aici, in 1846, se naste copilul lor, Alfred Edler Musil (tatal celui care va fi Robert Musil).

       La 5 februarie 1847, Mathias Musil, împreunã cu medicul-şef Joseph SIEHS, supravegheazã prima anestezie cu eter sulfuric aplicată vreodată într-o intervenţie chirurgicală la Timişoara; conform textului original din săptămânalul «Temesvarer Wochenblatt für Nützliche Unterhaltung und Heimatliche Interessen» sunt menţionate numele celor doi medici militari, precum şi faptul cã «…acestea s-au întâmplat în secţia 2-a spitalului de batalion nr.3 a Regimentului de infanterie 61 Baron Rukavina» (Georg Freiherr Rukavina von Vidograd, 1778-1849).

       După etapa Timişoara, neîndoielnic, M.Musil participă ca medic militar şi în bătăliile austriecilor sub feldmareşalul J.Radetzki von Radetz (1766-1858) contra italienilor, dar Revoluţia din 1848 l-a determinat pe Musil să demisioneze din armata Habsburgică, fiind eliberat din serviciul militar la 30.IV.1850. Ulterior, îşi cumpără o proprietate «Plachelhof», aproape de Graz, capitala provinciei Stiria, Austria. M. Musil şi-a abandonat complet cariera medicală în această ultimă perioadă, iar cunoştiinţele medicale le-a aplicat numai în cadrul familiei, aşa cum a fost vindecarea unuia dintre fii, atunci când aceasta a suferit o rană pulmonară, în urma unei împuşcături. Ca şi strămoşii săi, M. Musil s-a dedicat în totalitate agriculturii. Îşi va administra, timp îndelungat – 37 de ani, proprietatea lui în mod strãlucit, lăsăndu-se de lucru doar la 81 de ani. În final Musil va vinde proprietatea agrară, deoarece nici unul dintre fii săi nu mai dorea să o preia, se mută în Graz, unde după 2 ani moare, la 8 octombrie 1889. Era deja bunicul unui nepot născut la Klagenfurt, care va deveni un important scriitor, dramaturg austriac, ce a întreţinut şi cultivat legături cu Timişoara.

       Mathias Musil a fost descris ca un medic militar şi şef prietenos, îndemânatec şi priceput.

       Nepotul amintit mai sus, Robert Musil (1880-1942) a fost instruit alături de cadeţii unui sever institut militar din Märisch-Weisskirchen şi va ajunge inginer, matematician şi apoi scriitor celebru. A debutat în 1906 – «Rătăcirile elevului Torries», inspirat din atmosfera şcolară militară; dar opera sa capitală este «Der Mann ohne Eigenschaften» (Omul fără calităţi) începută în Berlinul anilor 1930-1933, cu ultima parte apărută după exilul voluntar (1938), până la decesul său la Geneva, Elveţia, descrie cu ironie declinul imperiului danubian «Kakania» (Karl Dinklage, Robert Musil. Leben Werk, Wirkung, Amathea -Verlg- 1960). 

 

       SIEHS Joseph (1813-1850)

       S-a nãscut la Odenburg (azi, Sopron, Ungaria), unde face gimnaziul (1820-1826) şi la început studiază filozofia la Academia din Raab (astazi Gyor), între anii 1826-1828. Urmează studiul chirurgiei între 1830-1835 la Joseph-Academie din Viena.

       La 15 aprilie 1835 face parte din Regimentul nr.11 infanterie Arhiduce Reiner, ca ajutor al medicului militar. Devine medic primar în 17 martie 1836, doctor în medicină şi chirurgie, magistru de obstetrică şi oftalmologie, cu teza :«Disertatioa inaug.medico physiologica de Somno», Viena, 1836. Date mai recente [4] îl prezintă pe Siehs în poziţia de Secretar al primei Societăţi medicale din Timişoara: «Verein für pracktische Heilkunde», activă între 1838-1841, al cărei prim preşedinte a fost Dr. Gheorghe Ciocârlan (1764-1848). S-a căsătorit în 1842. După 31 ianuarie 1842, îl găsim într-un alt regiment.

       In periada în care a activat la Timişoara, a publicat lucrarea «Epidemia de diaree din garnizoana Timişoara şi împrejurimi, în 1843» (M.orvos es temeszettudosok (IV.18449 Szinneyi konyveszete. Magyar Irek Elete es Munkai- Jozsef Szinnyey (Vol.XII, p.980). Budapest 1909, I-XXVI vols.). În calitatea sa de medic-şef al Spitalului Militar Timişoara, a participat, alături de Mathias Musil, la prima anestezie cu eter sulfuric, menţionată mai sus. J.Siehs a decedat tânăr, în 1850; alte date, ziua sau cauza decesului nu au putut fi găsite, din cauza lipsei actelor de identitate în Kriegsarchiv din Viena. J.Siehs a fost descris ca un om liniştit, binevoitor, foarte conştiincios, harnic şi amabil.

*
*                      *

        Rezultă ca cei doi protagonişti ai anesteziei efectuate la Timişoara la 5 februarie 1847 au avut biografii foarte distincte, dar şi unele puncte comune: debutul studiilor în filozofie, urmate apoi de cele medicale în actualul «Josephinum» din Viena. Merită reţinut că acest centru educativ progresist a fost inaugurat la Viena în 1875, fiind destinat formării medicilor militari. Edificiul ctitorit în spiritul iluminismului de către împăratul Franz Joseph II (1741-1790) a fost construit între anii 1783 şi 1875, de către arhitectul Isidore CANEVALE (1730-1785). Există o placă comemorativã, creaţie a lui Wilhelm VOERREL, care se găseşte în camera Lorraine din Franzesburg, la Laxenburg – în sudul Vienei; desenul plăcii ilustrează planul prezentat de arhitect în faţa împăratului Joseph II şi a medicului său personal, protochirurgul Giovanni Alessandro von BRAMBILLA (1728-1800). În această Academie medico-chirurgicalã, numitã «Die Joseph-Academie», în zilele noastre este plasat Muzeul de Istorie a Medicinii al Universităţii din Viena.

       În privinţa spitalului Garnizoanei Timişoara, unde s-a desfăşurat prima anestezie cu eter de pe teritoirul ţării noastre, merită amintit că acesta a fost construit în 1766, alăturându-se celor civile (Spitalul Sf.Nepomouk, al mizericordienilor, construit în 1735-1737 şi Spitalul burghez sau civil, construit în 1744-1745). Spitalul armatei a fost etajat în 1817-1818, ajungând la 350 de paturi, iar în 1855 a fost dotat cu sistemul de încălzire cu aer cald – un sistem generalizat în toate spitalele imperiului, inventat de medicul originar din Mediaş, Paul Traugott MEISSNER (1778-1865). Edificiul impunător al Spitalului militar are până astăzi funcţionalitate neîntreruptă, adicã de aproape 250 de ani; de fapt puţine sunt oraşele Europei care să deţină în secolul XVII un număr de 3 spitale şi să fie folosite, ca la Timişoara, permanent în scopuri curative până în zilele noastre.

 

Bibliografie:

1.Breier T, Din istoricul stării de sănătate a populaţiei timişorene (secolul al XIX-lea), Timişoara Medicală nr.4, Tomul XXX-1985, p.55-58.

2. S.Ghişoiu. Prima anestezie cu eter la Timişoara (5 februarie 1847). Timişoara Medicală nr.4, Tomul XXXII-1987, p.95-99.

3.Snow, John, 1813-1858. On narcotism by inhalation of vapours. A facsimile edition with an introductory essay by Richard H.ELLIS. Royal Society of Medicine Services Limited, 1991.

4. A.P.Petri. Heilwassen im Banat. Th.Breit, 1988.